zambet. fericire

... pastrez intr-un coltisor de suflet dezamagirea unui examen picat... Dezamagirea se intensifica pe masura ce pasii ma poarta printre bancile studentilor (colegi) care scriu... scriu... scriu... nu se opresc (au invatat...) si trista mea foaie se alatura celorlate foi (goale si...la fel...triste) asezate acolo cumva. Ganduri. Privesc pentru o secunda sala: concentrare si frustrare, in egala masura. Imagini se suprapun: coleg crispat isi plimba mainile pe foaia...trista/goala, coleg privind cu frica undeva sub banca, colega agitata - , colega visatoare... se gandeste ... Si apoi ies din apasatoarea, coplesitoarea sala de examen, sunt un pic mai multumita cu gandul la colegul crispat sau la colega agitata. Afara...cald, ciudat de cald, o zi cum nu a mai fost demuuuult (se pare ca nu observasem asta cand am ajuns la examen), ma gandesc la un parc... vreau sa ma plimb prin parc... imi pare rau ca am venit cu masina. Plec spre casa (din pacate fara mers in parc) ascultand Michael Bolton. La primul semafor observ apusul colorat, e atat de frumos. aaaaa....vad si pescarusi. si e prima oara cand blocurile urate de pe bulevard imi par dragute scaldate in lumina apusului cu geamuri portocalii :) e frumos. "Can I touch you ... there" pe repeat pana acasa pentru ca se potriveste apusului minunat si pentru ca mi se pare ca e primavara si intr-o maniera ciudata asociez melodia asta cu primavara. Ajung acasa, e putin mai intuneric dar la fel de frumos. Vreau sa vad marea... Ajung pe malul marii...FERICIRE apa e limpede si o luna mica dar extrem de alba se oglindeste in ea. si marea sclipeste. nu s-a intunecat de tot, la vest inca mai vad un sfarsit de apus iar la est luna pluteste pe mare. si marea sclipeste.

Am uitat de examen. ma bucur singura. plec sa invat...